țărmuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. țărmuiéște, imperf. 3 sg. țărmuiá; conj. prez. 3 să țărmuiáscă verbțărmui
ȚĂRMUÍ, țărmuiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A trage, a se opri la țărm. – Țărm + suf. -ui. verbțărmui
țărmuire | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | țărmuire | țărmuirea |
plural | țărmuiri | țărmuirile | |
genitiv-dativ | singular | țărmuiri | țărmuirii |
plural | țărmuiri | țărmuirilor |