țărcuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. țărcuiésc, imperf. 3 sg. țărcuiá; conj. prez. 3 să țărcuiáscă verb tranzitivțărcui
țărcuì v. a îngrădi, a ocroti: țara să ne-o țărcuim și de iezme s’o ferim. POP. verb tranzitivțărcuì
ȚĂRCUÍ, țărcuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A adăposti, a închide vitele, oile într-un țarc (1). 2. P. gener. A împrejmui, a îngrădi. – Țarc + suf. -ui. verb tranzitivțărcui
țărcuĭésc v. tr. (d. țarc). Rar. Îngrădesc. verb tranzitivțărcuĭesc
țărcui | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)țărcui | țărcuire | țărcuit | țărcuind | singular | plural | ||
țărcuind | țărcuiți | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | țărcuiesc | (să)țărcuiesc | țărcuiam | țărcuii | țărcuisem | |
a II-a (tu) | țărcuiești | (să)țărcuiești | țărcuiai | țărcuiși | țărcuiseși | ||
a III-a (el, ea) | țărcuiește | (să)țărcuiai | țărcuia | țărcui | țărcuise | ||
plural | I (noi) | țărcuim | (să)țărcuim | țărcuiam | țărcuirăm | țărcuiserăm | |
a II-a (voi) | țărcuiți | (să)țărcuiți | țărcuiați | țărcuirăți | țărcuiserăți | ||
a III-a (ei, ele) | țărcuiesc | (să)țărcuiască | țărcuiau | țărcuiră | țărcuiseră |