țărcălam definitie

ȚĂRCĂLÁM, țărcălame, s. n., variantă conform țărcălan. – [DER] – și pl. conform țărcălan. – [DEX '98] substantiv neutruțărcălam

țărcălám, -uri, s.n. (țârcălam, țârcular) – 1. Compas din lemn cu două brațe lungi de 0,30-0,35 m. și un spin transversal, utilizat în trasarea ornamentelor (linii curbe) pe obiectele casnice din lemn (Stoica, Pop 1984; Șainelic 1986): „Împistrătura se făcea cu horjul și țărcălamul (compasul cu o ureche de horj), prin excizarea foarte fină a liniilor trasate cu aceste unelte” (Mirescu 2006: p.126). 2. Motiv ornamental sub formă de rozetă, numit astfel după numele uneltei cu care se execută conturul (Stoica, Pop 1984: 47). – Din magh. cirkalom (< lat. circulum) (Tiktin; DEX); Din germ. Zirkel (< lat. circulum) (Țurcanu 2005). substantiv neutruțărcălam

!țărcălám (reg.) s. n., pl. țărcălámuri substantiv neutruțărcălam

țărcălám, V. țîrcălam. substantiv neutruțărcălam

țîrcălám și -án, pl. urĭ (ung. cirkalom, d. germ. zirkel, lat. circulus, dim. d. circus, circ. V. țărcădăŭ). Nord. Cerc (în prejuru [!] luniĭ ș. a.). – Și țărc-. În Trans. și țircalam, în Mold. țarca-. V. nimb, perghel, arman. substantiv neutruțîrcălam

ȚĂRCĂLÁM, țărcălamuri, s.n, (Reg.) 1. Unealtă asemănătoare cu compasul, folosită mai ales în dulgherie. 2. Cerc luminos care se observă în jurul unui astru sau al unei alte surse de lumină. [Pl. și: țărcălame. – Var.: țărcălán, țircălán s. n.] – Din magh. circalom. substantiv neutruțărcălam