țărcădắŭ n., pl. ăĭe (ung. Cp. cu țarc). Munt. est. Țarc de înțărcat mĭeiĭ (GrS. 6, 49 și 53). substantiv neutruțărcădăŭ
țărcădău | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | țărcădău | țărcădăul |
plural | țărcădaie | țărcădaiele | |
genitiv-dativ | singular | țărcădău | țărcădăului |
plural | țărcădaie | țărcădaielor |