!țăráncă s. f., g.-d. art. țărắncii; pl. țărắnci substantiv feminin țărancă
țărancă f. 1. femeie dela țară; 2. carnea peștelui băbușcă, albă, sărată și uscată întreagă. substantiv feminin țărancă
ȚĂRÁNCĂ, țărănci, s. f. 1. Femeie care locuiește în mediul rural; săteancă. 2. (Iht.; reg.) Ocheană, babușcă. [Pl. și: țărance] – Țăran + suf. -că. substantiv feminin țărancă
taráncă (reg.) s. f., g.-d. art. tărắncii; pl. tărắnci substantiv feminin tarancă
TARÁNCĂ, tărănci, s. f. (Iht.; reg.) Ocheană. – Et. nec. substantiv feminin tarancă
tarî́ncă și -î́ngă f., pl. ĭ (cp. cu ung. dorong, dorîngă, prăjină, drug, vargă). Est. Legătură (brățare) de fer [!] care unește osia cu perinocu (2 saŭ 4 la fie-care osie). temporar tarîncă
tarâncă f. Mold. baierele sau curmeiele dela codârla carului. [Origină necunoscută]. temporar tarâncă
| țărancă | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | țărancă | țăranca |
| plural | țărance | țărăncile | |
| genitiv-dativ | singular | țărănci | țărancei |
| plural | țărance | țărancelor | |