țăran definitie

țărán s. m., pl. țăráni substantiv masculințăran

țărán, -că s. (d. țară). Locuitor de la țară (saŭ și de la marginea orașuluĭ) din clasa de jos. Fig. Om necĭoplit, mojic: nu fi țăran ! Trans. Cîmpean. – Țăranu nostru e bun, dar și viclean. Gorki îl caracterizează așa pe cel din Rusia: „Țăranu nu e blînd și nu ĭubește adevăru și dreptatea. E un realist sever și șiret care, cînd e vorba de interesele luĭ, afectează admirabil simplicitatea. Pin [!] natura luĭ nu e prost și o știe prea bine” (VR. 1926, 2-3, 369). V. clăcaș, moșnean, răzăș, sătean, vecin; boĭer. substantiv masculințăran

țăran m. 1. om dela țară; 2. fig. om grosolan. substantiv masculințăran

ȚĂRÁN, țărani, s. m. Persoană care locuiește în mediul rural, având ca ocupație principală agricultura și creșterea animalelor; persoană care face parte din țărănime; sătean. – Țară + suf. -an. substantiv masculințăran

a fi țăran / de la țară expr. (vulg.) a fi bădăran / mojic; a fi răuvoitor. substantiv masculinafițăran

țăran bășit expr. (vulg.) persoană novice. substantiv masculințăranbășit

țăran flaușat expr. (adol., peior.) (om) ipocrit, fățarnic. substantiv masculințăranflaușat

TARÁN s. n. armă la popoarele antice pentru dărâmarea cetăților asediate, dintr-un trunchi de copac lung și gros, prevăzut la un capăt cu un vârf greu de metal. (< fr. taranche) substantiv neutrutaran

TARÁN s.n. armă folosită de popoarele antice pentru dărâmarea cetăților asediate, alcătuită dintr-un trunchi de copac lung și gros, prevăzut la un capăt cu un vârf greu de metal. [Pl. -nuri. / < fr. taranche]. substantiv neutrutaran

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluițăran

țăran   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular țăran țăranul
plural țărani țăranii
genitiv-dativ singular țăran țăranului
plural țărani țăranilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z