țărăni definitie
- Vezi aici mai multe rimețărăni
- Vezi aici mai multe cuvinte care incep cuță
- Vezi aici mai multe cuvinte care incep cuțăr
- Vezi aici mai multe cuvinte care se termina cuni
- Vezi aici mai multe cuvinte care se termina cuăni
țărấnă s. f., pl. țărâne / țărâni substantiv feminințărână
țărî́nă și (vechĭ) țerínă f., pl. inuz. ar fi ĭ (d. țară). Pămînt fărămat așa cum se face cînd sapĭ: țărîna acoperi mortu. Să-ĭ fie țărîna ușoară, vorbe de dragoste adresate ca salutare unuĭ mort la înmormîntare. – În est țărnă, pl. e. substantiv feminințărînă
țărán s. m., pl. țăráni substantiv masculințăran
țărán, -că s. (d. țară). Locuitor de la țară (saŭ și de la marginea orașuluĭ) din clasa de jos. Fig. Om necĭoplit, mojic: nu fi țăran ! Trans. Cîmpean. – Țăranu nostru e bun, dar și viclean. Gorki îl caracterizează așa pe cel din Rusia: „Țăranu nu e blînd și nu ĭubește adevăru și dreptatea. E un realist sever și șiret care, cînd e vorba de interesele luĭ, afectează admirabil simplicitatea. Pin [!] natura luĭ nu e prost și o știe prea bine” (VR. 1926, 2-3, 369). V. clăcaș, moșnean, răzăș, sătean, vecin; boĭer. substantiv masculințăran
țăran m. 1. om dela țară; 2. fig. om grosolan. substantiv masculințăran
ȚĂRÁN, țărani, s. m. Persoană care locuiește în mediul rural, având ca ocupație principală agricultura și creșterea animalelor; persoană care face parte din țărănime; sătean. – Țară + suf. -an. substantiv masculințăran
a fi țăran / de la țară expr. (vulg.) a fi bădăran / mojic; a fi răuvoitor. substantiv masculinafițăran
țăran bășit expr. (vulg.) persoană novice. substantiv masculințăranbășit
țărănésc v. tr. Prefac în țăran (mojic) saŭ în lucru țărănesc: te-aĭ țărănit, țĭ-aĭ țărănit vorba. temporarțărănesc