țărână definitie

țărấnă s. f., pl. țărâne / țărâni substantiv feminințărână

țărấnă s. f., g.-d. art. țărấnei (în expr. și țărấnii); (rămășițe pământești) pl. țărấne substantiv feminințărână

țărână f. 1. pământ fărâmat: s’a făcut praf și țărână; 2. pământ ce acopere pe un mort: fie-i țărâna ușoară! [Vechiu-rom. țărină, țarină («să le răsipească praștii să-l facă țărină de arat» ! Moxa = lat. *TERRINA]. substantiv feminințărână

țărî́nă și (vechĭ) țerínă f., pl. inuz. ar fi ĭ (d. țară). Pămînt fărămat așa cum se face cînd sapĭ: țărîna acoperi mortu. Să-ĭ fie țărîna ușoară, vorbe de dragoste adresate ca salutare unuĭ mort la înmormîntare. – În est țărnă, pl. e. substantiv feminințărînă

ȚĂRẤNĂ, (2) țărâne, s. f. 1. Pământ sfărâmat mărunt. ♦ Pământul cu care se acoperă sicriul, cu care se umple groapa, mormântul. ◊ Expr. Fie-i țărâna ușoară! = (formulă folosită când se vorbește despre un mort) odihnească-se în pace! Praf și țărână = nimic. ♦ Stratul de la suprafață (sau de la mică adâncime) al pământului. ♦ Expr. A se așterne țărânii = a se întinde la pământ. 2. Fig. Trup neînsuflețit, oseminte; rămășițe pământești. [Var.: (reg.) țắrnă s. f.] – Țară + suf. -ână. substantiv feminințărână