țăpoaie definitie

țăpói (reg.) s. n., pl. țăpoáie substantiv neutru țăpoi

țăpóĭ n., pl. oaĭe (nu augm. d. țeapă, țapă, ci d. sapă, ca și săpoĭ, și rudă cu it. zappone [augm. d. zappa, sapă], de unde și sîrb. cápûn, hîrleț. V. țapină). Mold. Furcă de lemn de luat fîn. Fig. Pus cu țăpoĭu, aruncat la întîmplare, fără ordine, fără grație. substantiv neutru țăpoĭ

ȚĂPÓI, țăpoaie, s. n. (Reg.) 1. Furcă (mare) cu coada lungă și cu dinți drepți de fier, cu care se ridică snopii de grâu, maldărele de fân sau de coceni etc. ♦ Furcă în vârful căreia este fixat sacul de pescuit. 2. Căpriorul de la mijloc la casele țărănești. – Țeapă + suf. -oi. substantiv neutru țăpoi

țăpoiu n. 1. furcă de strâns fânul pentru clădirea stogurilor; 2. căpriorul dela mijlocul unei cașe țărănești. [V. țeapă]. substantiv neutru țăpoiu