țăhnít (reg.) s. n., pl. țăhníturi substantiv neutruțăhnit
țăhní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. țăhnéște, imperf. 3 sg. țăhneá; conj. prez. 3 să țăhneáscă verbțăhni
ȚĂHNÍ, pers. 3 țăhnește, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre câini) A lătra cu întreruperi (mai ales urmărind sălbăticiunile sau vânatul); a chefni. – Țah + suf. -(ă)ni. verbțăhni
țăhnit | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | țăhnit | țăhnitul |
plural | țăhnituri | țăhniturile | |
genitiv-dativ | singular | țăhnit | țăhnitului |
plural | țăhnituri | țăhniturilor |