țăcăní (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. țắcăne/țăcănéște, imperf. 3 sg. țăcăneá; conj. prez. 3 să țắcăne/să țăcăneáscă verb tranzitivțăcăni
ȚĂCĂNÍ, țắcăn, vb. IV. 1. Intranz. A produce un zgomot ritmic, repetat, prin ciocănituri, pocnituri, declanșarea unui mecanism etc. ♦ Tranz. (Fam.) A scrie ceva la mașina de scris. 2. Refl. Fig. A se sminti, a se țicni. [Prez. ind. și: țăcănesc] – Țac + suf. -ăni. verb tranzitivțăcăni
țăcănì v. 1. a tropăi din copite; 2. a face sgomot ca sapele sau târnăcoapele. [V. țac !]. verb tranzitivțăcănì
țăcăni, țăcănesc I. v. t. a scrie ceva la mașina de scris II. v. r. a se sminti, a înnebuni verb tranzitivțăcăni
țăcănésc v. intr. (rudă cu cĭocănesc și cu ngr. tsukanizo). Merg în trap orĭ în buĭestru a lene (clămpănesc): venea țăcănind. verb tranzitivțăcănesc
țăcănire | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | țăcănire | țăcănirea |
plural | țăcăniri | țăcănirile | |
genitiv-dativ | singular | țăcăniri | țăcănirii |
plural | țăcăniri | țăcănirilor |