țăcăní (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. țắcăne/țăcănéște, imperf. 3 sg. țăcăneá; conj. prez. 3 să țắcăne/să țăcăneáscă verb tranzitiv țăcăni
ȚĂCĂNÍ, țắcăn, vb. IV. 1. Intranz. A produce un zgomot ritmic, repetat, prin ciocănituri, pocnituri, declanșarea unui mecanism etc. ♦ Tranz. (Fam.) A scrie ceva la mașina de scris. 2. Refl. Fig. A se sminti, a se țicni. [Prez. ind. și: țăcănesc] – Țac + suf. -ăni. verb tranzitiv țăcăni
țăcănì v. 1. a tropăi din copite; 2. a face sgomot ca sapele sau târnăcoapele. [V. țac !]. verb tranzitiv țăcănì
țăcăni, țăcănesc I. v. t. a scrie ceva la mașina de scris II. v. r. a se sminti, a înnebuni verb tranzitiv țăcăni
țăcănésc v. intr. (rudă cu cĭocănesc și cu ngr. tsukanizo). Merg în trap orĭ în buĭestru a lene (clămpănesc): venea țăcănind. verb tranzitiv țăcănesc
| țăcăni | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
| (a) țăcăni | țăcănire | țăcănit | țăcănind | singular | plural | ||
| țăcănind | țăcăniți | ||||||
| numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
| singular | I (eu) | țăcăn | (să) țăcănesc | țăcăneam | țăcănii | țăcănisem | |
| a II-a (tu) | țăcănești | (să) țăcăni | țăcăneai | țăcăniși | țăcăniseși | ||
| a III-a (el, ea) | țăcăne | (să) țăcăneai | țăcănea | țăcăni | țăcănise | ||
| plural | I (noi) | țăcănim | (să) țăcănim | țăcăneam | țăcănirăm | țăcăniserăm | |
| a II-a (voi) | țăcăniți | (să) țăcăniți | țăcăneați | țăcănirăți | țăcăniserăți | ||
| a III-a (ei, ele) | țăcăne | (să) țăcănească | țăcăneau | țăcăniră | țăcăniseră | ||