țăcălíe (reg., fam.) s. f., art. țăcălía, g.-d. art. țăcălíei; pl. țăcălíi, art. țăcălíile substantiv feminințăcălie
țăcălíe f. (var. din țaclă și țiglă 2). Vest. Frigare de lemn (țiglă, proțap): crap la țăcălie (Turtucaĭa). Fam. Barbă (de păr) ascuțită. V. cocaĭe. substantiv feminințăcălie
țăcălie f. 1. străgălie; 2. fam. ciocul bărbiei: împăratul s’a tras de țăcălie, scrâșnind strașnic CAR.; 3. Tr. frigare de lemn. [Origină necunoscută]. substantiv feminințăcălie
ȚĂCĂLÍE, țăcălii, s. f. (Reg. și fam.) Barbă mică și ascuțită; cioc, barbișon. – Et. nec. substantiv feminințăcălie
țăcălie | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | țăcălie | țăcălia |
plural | țăcălii | țăcăliile | |
genitiv-dativ | singular | țăcălii | țăcăliei |
plural | țăcălii | țăcăliilor |