țîncar definitie
țincár (reg.) s. m., pl. țincári substantiv masculințincar
țincar m. Mold. fam. băiețandru: să te mărite cu țincarul ei AL. substantiv masculințincar
ȚINCÁR, țincari, s. m. (Reg.) Copil, țânc. – Ține2 + suf. -ar. substantiv masculințincar
țîncár m. (d. țînc). Nord. Iron. Țingăŭ. temporarțîncar