țincár (reg.) s. m., pl. țincári substantiv masculin țincar
țincar m. Mold. fam. băiețandru: să te mărite cu țincarul ei AL. substantiv masculin țincar
ȚINCÁR, țincari, s. m. (Reg.) Copil, țânc. – Ține2 + suf. -ar. substantiv masculin țincar
țîncár m. (d. țînc). Nord. Iron. Țingăŭ. temporar țîncar