țînc definitie
- Vezi aici mai multe rime țînc
- Vezi aici mai multe cuvinte care incep cu țî
- Vezi aici mai multe cuvinte care incep cu țîn
- Vezi aici mai multe cuvinte care se termina cu nc
- Vezi aici mai multe cuvinte care se termina cu înc
ținc (-ci), s. m. – 1. Pui de animal. – 2. Copil, țîngău. – Var. țînc. Mag. cenk (Cihac, II, 535; Tiktin). – Der. țincă (var. țîncă), s. f. (cățea); țingău, s. m. (flăcăuaș, băietan), cu suf. -ău (Philippide, Principii, 154; Graur 192; nu este probabilă der. din țig. tsikno „mic”, propusă de Iordan, Introducere în studiul l. rom., 419). substantiv masculinținc
ținc s. n., pl. țíncuri substantiv masculinținc
ținc, V. țînc. substantiv masculinținc
țînc și (lit.) ținc m. (ung. cenk, cățel, băĭetan, recrut). Est. Iron. Copil mic, prunc: ce cauțĭ cu țincu pin [!] mulțimea asta ? Țîncu (saŭ cățelu) pămîntuluĭ, V. cățel. – Și fem. țîncă, pl. e, cățeluță. V. ghitan și copleș. substantiv masculințînc
ȚINC2 s. m. v. țânc. substantiv masculinținc
ținc m. Mold. Tr. 1. cățeluș; țincul pământului, șuiț; 2. fam. prunc: un ținc să te înșele AL. [Ung. CENK, broscoiu, cățeluș* băiat, recrut]. substantiv masculinținc
ȚINC1, țincuri, s. n. Fiecare dintre proeminențele tăiate la capetele a două scânduri (alternând cu câte o scobitură) pentru a permite o îmbucare solidă în unghi a celor două scânduri. – Din germ. Zinke. substantiv neutruținc
țînc și (lit.) ținc m. (ung. cenk, cățel, băĭetan, recrut). Est. Iron. Copil mic, prunc: ce cauțĭ cu țincu pin [!] mulțimea asta ? Țîncu (saŭ cățelu) pămîntuluĭ, V. cățel. – Și fem. țîncă, pl. e, cățeluță. V. ghitan și copleș. temporarțînc