țărlăì v. Mold. a vibra uniform: coarde care țărlăiau nervos EM. [Identic cu țărăì, a cânta ca greierele]. verbțărlăì
țârlâí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 țấrlâie, imperf. 3 sg. țârlâiá; conj. prez. 3 să țấrlâie verbțârlâi
țî́rlîĭ, a -í v. intr. (var. din țîrîĭ; it. zirlare, a șuĭera [sturzu], ngr. tsirlizome, am diareĭe. Rudă și cu cĭuruĭ 2, țurloĭ, gîrlă ș. a. multe). Șuĭer cu trilurĭ (vorbind de păsărele). Cînt lung și supțire [!]: ĭa nu maĭ țîrlîi și tu cu glasu tăŭ pițigăĭat ! verbțîrlîĭ
ȚÂRLÂÍ, țấrlâi, vb. IV. Intranz. (Rar; despre instrumente muzicale) A scoate sunete monotone și puțin armonioase; (despre instrumentiști) a cânta în acest fel. [Var.: țârlăí vb. IV] – Formație onomatopeică. verbțârlâi
țârlâire | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | țârlâire | țârlâirea |
plural | țârlâiri | țârlâirile | |
genitiv-dativ | singular | țârlâiri | țârlâirii |
plural | țârlâiri | țârlâirilor |