tărișór adj. m., pl. tărișóri; f. tărișoáră, pl. tărișoáre adjectivtărișor
TĂRIȘÓR, -OARĂ, tărișori, -oare, adj. Diminutiv al lui tare; tăricei. ♦ (Adverbial) Repejor. – Tare + suf. -ișor. adjectivtărișor
țârișoáră (reg.) s. f., g.-d. art. țârișoárei substantiv feminințârișoară
ȚÂRIȘOÁRĂ s. f. (Reg.) Țârică. – Țâră + suf. -ișoară. substantiv feminințârișoară
țărișoáră s. f., g.-d. art. țărișoárei; pl. țărișoáre substantiv feminințărișoară
ȚĂRIȘOÁRĂ, țărișoare, s. f. Diminutiv al lui țară. – Țară + suf. -ișoară. substantiv feminințărișoară
țârișoară | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | țârișoară | țârișoara |
plural | — | — | |
genitiv-dativ | singular | țârișoare | țârișoarei |
plural | — | — |