țî́rcîĭ, a -í v. tr. (d. țîrc). Fam. Mulg cîte puțin orĭ prost. – În Trans. și țîrcotesc. verbțîrcîĭ
țârcotí, țârcotesc, vb. intranz. – 1. A curge slab, a picura. 2. A plânge cu lacrimi. 3. A ploua mărunt. 4. A mulge ultimii stropi de lapte. – Din țârc (cf. alb. cërkë „strop„) + -oti. verbțârcoti
țârcoti | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)țârcoti | țârcotire | țârcotit | țârcotind | singular | plural | ||
țârcotind | țârcotiți | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | țârcotesc | (să)țârcotesc | țârcoteam | țârcotii | țârcotisem | |
a II-a (tu) | țârcotești | (să)țârcotești | țârcoteai | țârcotiși | țârcotiseși | ||
a III-a (el, ea) | țârcotește | (să)țârcoteai | țârcotea | țârcoti | țârcotise | ||
plural | I (noi) | țârcotim | (să)țârcotim | țârcoteam | țârcotirăm | țârcotiserăm | |
a II-a (voi) | țârcotiți | (să)țârcotiți | țârcoteați | țârcotirăți | țârcotiserăți | ||
a III-a (ei, ele) | țârcotesc | (să)țârcotească | țârcoteau | țârcotiră | țârcotiseră |