țârâit definitie
- Vezi aici mai multe rimețârâit
- Vezi aici mai multe cuvinte care incep cuțâ
- Vezi aici mai multe cuvinte care incep cuțâr
- Vezi aici mai multe cuvinte care se termina cuit
- Vezi aici mai multe cuvinte care se termina cuâit
ȚÂRÂÍT, -Ă, țârâiți, -te, adj. v. ȚÂRÂI. – [DEX '98] adjectivțârâit
țîrîít, -ă adj. Cu tremurăturĭ, cu intermitențe: șuĭerătură țîrîită. Iron. Dat cîte puțin: mîncare țîrîită. Adv. Țîrîind: cînd tornĭ țîrîit, se face spumă. Cu țîrîita, cîte puțin: eŭ țĭ-am dat baniĭ grămadă, și tu mi-ĭ daĭ cu țîrîita. adjectivțîrîit
ȚÂRÂÍT1 adv. (În legătură cu modul de a cânta la un instrument cu coarde) Din vârful arcușului, fără rezonanță; tremurat. – Din țârâi2. adjectivțârâit
tîrîít m. (d. a tîrîi). Est. Pl. Papucĭ, tîrlicĭ. adjectivtîrîit
țârâít1 adv. substantiv neutruțârâit
țârâít2 s. n., pl. țârâíturi substantiv neutruțârâit
țîrîít n., pl. urĭ. Acțiunea de a țîrîi: țîrîitu greĭerilor. substantiv neutruțîrîit
ȚÂRÂÍT1 adv. (În legătură cu modul de a cânta la un instrument cu coarde) Din vârful arcușului, fără rezonanță; tremurat. – Din țârâi2. substantiv neutruțârâit
ȚÂRÂÍT2, țârâituri, s. n. Faptul de a țârâi2; (concr.) sunetul, zgomotul produs astfel; țârâitură. – V. țârâi2. substantiv neutruțârâit
țărăit adv. cu țărăita, puțin câte puțin: a plăti cu țărăita. [V. țărăì]. temporarțărăit
țărăit n. sbârnăitul greierilor. temporarțărăit
tî́rîĭ, V. tîrăsc. verb tranzitivtîrîĭ
țîrîí (țîrîi, țîrîít), vb. – A cîrpi, a stopa. Pol. cyrowac (Candrea); în Mold. verb tranzitivțîrîi
târâí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 tấrâie, imperf. 3 sg. târâiá; conj. prez. 3 să tấrâie verb tranzitivtârâi
TÂRÂÍ, tấrâi, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) târî. ◊ Compus: (fam.) târâie-brâu s. m. = om care își pierde vremea degeaba, care nu face nimic; pierde-vară. – Cf. târî. verb tranzitivtârâi
țârâí, țârâiesc, vb. intranz. – 1. A curge slab, a picura. 2. A ploua mărunt. 3. A produce un zgomot strident. – Din țâr, creație expresivă ce imită țiuitul (DER). verb tranzitivțârâi
!țârâí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. țấrâie, imperf. 3 sg. țârâiá; conj. prez. 3 să țấrâie verb tranzitivțârâi
țî́rîĭ și (maĭ rar) -ĭésc, a -í v. intr. (imit. de forma luĭ cîrîĭ, mîrîĭ, pîrîĭ. Bg. cirikam, cŭrkam, ciripesc; sîrb. cúriti, a picura. V. țîr 2, țîrlîĭ, țuruĭ și cĭuruĭ 2). Fac țîr: ploaĭa țîrîĭa din streșină, greĭeriĭ țîrîĭaŭ în ĭarbă, gardiștiĭ țîrîĭaŭ din „țignale”, soneria țîrîĭa mereŭ. verb tranzitivțîrîĭ
ȚÂRÂÍ2, țấrâi, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A cădea sau a face să cadă picătură cu picătură, a curge sau a face să curgă câte puțin, cu intermitență (producând un zgomot caracteristic). ♦ Intranz. unipers. A bura1. 2. Intranz. (Despre insecte și despre unele păsări) A scoate sunete caracteristice, ascuțite, scurte și repetate; a țâțâi (1). 3. Intranz. (Despre sonerie) A suna, a zbârnâi. 4. Intranz. (Rar; despre instrumente cu coarde) A răsuna în vibrații scurte și tremurătoare, lipsite de adâncime; (despre muzicanți) a cânta în acest mod. [Var.: țârcâí vb. IV] – Țâr1 + suf. -âi. verb tranzitivțârâi
ȚÂRÂÍ1, țârâiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A cârpi, a țese (ciorapi). – Et. nec. verb tranzitivțârâi
tîrắsc, a -î́ (vest) și tî́rîĭ, a -í (est) v. tr. (var. din tiresc. Cp. cu vir). Vechĭ (tîrăsc). Tiresc. Azĭ. Trag pe jos, pe pămînt: guzganu abea [!] tira o bucată de carne. Mișc cu greŭ: abea putea să-șĭ tirască picĭoarele de osteneală. Duc fără energie, fără demnitate: a-țĭ tîrî zilele, o vĭață păcătoasă. Duc cu mine, fac să mă urmeze: a tîrî cu tine o ceată de slugĭ. Fig. A tîrî pe cineva în noroĭ, a-l compromite, a-ĭ mînji numele. V. refl. Merg atingîndu-mĭ trupu de pămînt: șerpiĭ se tîrăsc, copiiĭ se tîrăsc deprinzîndu-se să umble. Merg (înaintez) cu greŭ: rănitu se tîrî pînă acasă, vaporu avariat se tîrî pînă la mal. Fig. Mă înjosesc peste măsură în fața celor marĭ: nu te tîrî ! V. remorchez. verb tranzitivtîrăsc
tî́rîĭe-brî́ŭ m. Acela care caută ceartă, om arțăgos (pin [!] aluz. la omu care-șĭ tîrîĭe brîu, î́ar altu, care nu-șĭ poate închipui că-ĭ atîrnă brîu, calcă pe brîŭ, și de aicĭ ceartă): Un tîrîĭe-brîŭ ! Niște tîrîĭe-brîŭ ! verb tranzitivtîrîĭebrîŭ
!tấrâie-brấu (fam.) s. m. și f., g.-d. lui tấrâie-brấu; pl. tấrâie-brấu verb tranzitivtârâie-brâu
Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluițârâit
| țârâit | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | țârâit | țârâitul |
| plural | țârâituri | țârâiturile | |
| genitiv-dativ | singular | țârâit | țârâitului |
| plural | țârâituri | țârâiturilor | |
| țârâit | masculin | feminin | |||
| nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
| nominativ-acuzativ | singular | țârâit | țârâitul | țârâită | țârâita |
| plural | țârâiți | țârâiții | țârâite | țârâitele | |
| genitiv-dativ | singular | țârâit | țârâitului | țârâite | țârâitei |
| plural | țârâiți | țârâiților | țârâite | țârâitelor | |