țâpurí, țâporesc, (țipuri), vb. intranz. – 1. (Despre oameni) A chiui, a striga: „Că m-i drag a țâpuri” (Ștețco 1990: 325). 2. (Despre copii) A plânge cu hohote: „Pruncu-n scaldă țâpure” (Memoria 2001: 105). 3. A rosti strigături în timpul unui dans popular. – Cf. țipa. verb tranzitivțâpuri
ȚÂPURÍ, țâpuresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A scoate un strigăt ascuțit, puternic și prelung de bucurie, de îndemn, de chemare în timpul cântecului. – Din țipa. verb tranzitivțâpuri
țâpurit | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular | țâpurit | țâpuritul | țâpurită | țâpurita |
plural | țâpuriți | țâpuriții | țâpurite | țâpuritele | |
genitiv-dativ | singular | țâpurit | țâpuritului | țâpurite | țâpuritei |
plural | țâpuriți | țâpuriților | țâpurite | țâpuritelor |