țâpătură definitie

țâpătúră, -uri, s.f. – (mag.) Azvârlitură; orice obiect vrăjit și aruncat în drum, socotit ca aducător de rele (Papahagi 1925). „Cârpe legate cu mai multe noduri în care se leagă semințe, păr din cap, oase mici sfărâmate, carne stricată etc., care se aruncă în grădiniță la fete și la feciori, pentru a aduce răul în casa lor” (Hotea 2006). – Din țâpa + -tură. substantiv feminințâpătură