țâpă definitie
tápă s. f., g.-d. art. tápei; pl. tápe substantiv feminin tapă
TÁPĂ s.f. 1. (Mar.; tehn.) Capac cu care se acoperă o deschizătură, gura unui tun. 2. Tăietură făcută la baza arborilor pentru a le orienta direcția de cădere la tăiere. ♦ Scobitură la capătul elementelor de construcție din lemn, făcută pentru a le putea îmbina. [< fr. tape]. substantiv feminin tapă
TÁPĂ s. f. 1. (mar.; tehn.) capac cu care se acoperă o deschizătură, gura unui tun. 2. tăietură la baza arborilor pentru a le orienta direcția de cădere la tăiere. 3. scobitură la capătul elementelor de construcție din lemn, pentru a le putea îmbina. (< fr. tape) substantiv feminin tapă
TÁPĂ, tape, s. f. Scobitură, tăietură care se face la capătul lemnelor de construcție pentru a le putea îmbina unele cu altele. ♦ Tăietură care rămâne în trunchiul unui copac când tăietorul lovește cu toporul o dată pieziș și altă dată orizontal. – Et. nec. substantiv feminin tapă
țî́pă f., pl. e și ĭ (d. a țipa, adică „a șuĭera”). Trans. (Săliște). Șuĭerătoare (de salcie saŭ de plumb). temporar țîpă
țápă, V. țeapă. temporar țapă
țapă f. Mold. V. țeapă. temporar țapă
Tapa f. veche localitate în Dacia, în valea Timișului, unde Romanii repurtară o victorie asupra Dacilor (88 d. Cr.). temporar tapa
țâpá, țâp, (țipa), vb. intranz. – (înv.) 1. A arunca, a azvârli, a trânti, a da jos: „Numa-o mână mi-o țâpa, / Tri și patru mi-oi afla” (Calendar 1980: 75). 2. A alunga, a îndepărta: „De la munte m-o țâpat / La hotar nu m-o lăsat” (Calendar 1980: 32). În textele vechi apare mai frecvent forma a țipa: „C-a mere la vlădicie / Și m-a țipa din popie” (Bârlea 1924: 28). – Et. nec. (DEX, DER). temporar țâpa
țeápă f., pl. țepe, (ca ceapă-cepe) și țepĭ (vsl. cĭepa, despicătură. V. țep, țeapcă, proțap, oțapoc). Vîrf, parte ascuțită (a unuĭ par, a uneĭ sulițe). Par ascuțit în care se înfigea trupu celuĭ destinat torturiĭ și care apoĭ se înțepenea în pămînt. A lua în țeapă, a lua în fiulă, a lua pin [!] înfigere, în suliță saŭ în coarne. În est țapă, pl. țăpĭ: țăpĭ ascuțite (Dos.). temporar țeapă
TAPÁ vb. I. tr. (Franțuzism) 1. A bate la mașina de scris, a lovi clapele de la pian etc. 2. tr., refl. A(-și) aranja într-un anumit fel părul. 3. tr. (Argotic) A împrumuta, a lua de la cineva bani (prin vicleșug, prin insistențe). [< fr. taper]. verb tranzitiv tapa
TAPÁ vb. I. tr. (fam.) a împrumuta, a lua de la cineva bani (prin vicleșug, prin insistențe), fără intenția de a-i restitui. II. intr. a bate la mașina de scris, a lovi clapele de la pian etc. III. tr., refl. a(-și) aranja într-un anumit fel părul. (< fr. taper) verb tranzitiv tapa
tapá (-péz, -át), vb. – A obține bani sub formă de împrumut cu intenția de a nu-i înapoia. Fr. taper. verb tranzitiv tapa
tapa, tapez v. t. a obține de la cineva bani cu titlu de împrumut, dar fără a avea intenția de a-i restitui verb tranzitiv tapa
tapá (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 tapeáză verb tranzitiv tapa
TAPÁ, tapez, vb. I. 1. Tranz. (Fam.) A obține de la cineva bani cu titlu de împrumut, dar fără intenția de a-i restitui. 2. Tranz. și refl. A (se) pieptăna în așa fel, încât să poată da părului o formă înaltă, înfoiată. – Din fr. taper. verb tranzitiv tapa