TÁPĂ s.f. 1. (Mar.; tehn.) Capac cu care se acoperă o deschizătură, gura unui tun. 2. Tăietură făcută la baza arborilor pentru a le orienta direcția de cădere la tăiere. ♦ Scobitură la capătul elementelor de construcție din lemn, făcută pentru a le putea îmbina. [< fr. tape]. substantiv feminin tapă
TÁPĂ s. f. 1. (mar.; tehn.) capac cu care se acoperă o deschizătură, gura unui tun. 2. tăietură la baza arborilor pentru a le orienta direcția de cădere la tăiere. 3. scobitură la capătul elementelor de construcție din lemn, pentru a le putea îmbina. (< fr. tape) substantiv feminin tapă
tápă s. f., g.-d. art. tápei; pl. tápe substantiv feminin tapă
TÁPĂ, tape, s. f. Scobitură, tăietură care se face la capătul lemnelor de construcție pentru a le putea îmbina unele cu altele. ♦ Tăietură care rămâne în trunchiul unui copac când tăietorul lovește cu toporul o dată pieziș și altă dată orizontal. – Et. nec. substantiv feminin tapă
țî́pă f., pl. e și ĭ (d. a țipa, adică „a șuĭera”). Trans. (Săliște). Șuĭerătoare (de salcie saŭ de plumb). temporar țîpă
țâpá, țâp, (țipa), vb. intranz. – (înv.) 1. A arunca, a azvârli, a trânti, a da jos: „Numa-o mână mi-o țâpa, / Tri și patru mi-oi afla” (Calendar 1980: 75). 2. A alunga, a îndepărta: „De la munte m-o țâpat / La hotar nu m-o lăsat” (Calendar 1980: 32). În textele vechi apare mai frecvent forma a țipa: „C-a mere la vlădicie / Și m-a țipa din popie” (Bârlea 1924: 28). – Et. nec. (DEX, DER). temporar țâpa
țápă, V. țeapă. temporar țapă
țapă f. Mold. V. țeapă. temporar țapă
Tapa f. veche localitate în Dacia, în valea Timișului, unde Romanii repurtară o victorie asupra Dacilor (88 d. Cr.). temporar tapa
țeápă f., pl. țepe, (ca ceapă-cepe) și țepĭ (vsl. cĭepa, despicătură. V. țep, țeapcă, proțap, oțapoc). Vîrf, parte ascuțită (a unuĭ par, a uneĭ sulițe). Par ascuțit în care se înfigea trupu celuĭ destinat torturiĭ și care apoĭ se înțepenea în pămînt. A lua în țeapă, a lua în fiulă, a lua pin [!] înfigere, în suliță saŭ în coarne. În est țapă, pl. țăpĭ: țăpĭ ascuțite (Dos.). temporar țeapă
tapá (-péz, -át), vb. – A obține bani sub formă de împrumut cu intenția de a nu-i înapoia. Fr. taper. verb tranzitiv tapa
tapa, tapez v. t. a obține de la cineva bani cu titlu de împrumut, dar fără a avea intenția de a-i restitui verb tranzitiv tapa
tapá (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 tapeáză verb tranzitiv tapa
TAPÁ vb. I. tr. (Franțuzism) 1. A bate la mașina de scris, a lovi clapele de la pian etc. 2. tr., refl. A(-și) aranja într-un anumit fel părul. 3. tr. (Argotic) A împrumuta, a lua de la cineva bani (prin vicleșug, prin insistențe). [< fr. taper]. verb tranzitiv tapa
TAPÁ vb. I. tr. (fam.) a împrumuta, a lua de la cineva bani (prin vicleșug, prin insistențe), fără intenția de a-i restitui. II. intr. a bate la mașina de scris, a lovi clapele de la pian etc. III. tr., refl. a(-și) aranja într-un anumit fel părul. (< fr. taper) verb tranzitiv tapa
TAPÁ, tapez, vb. I. 1. Tranz. (Fam.) A obține de la cineva bani cu titlu de împrumut, dar fără intenția de a-i restitui. 2. Tranz. și refl. A (se) pieptăna în așa fel, încât să poată da părului o formă înaltă, înfoiată. – Din fr. taper. verb tranzitiv tapa