TAGÁL, -Ă adj., s. m. f. (locuitor) care aparține principalei populații din insulele Filipine. ◊ (s. f.) limbă malaio-polineziană vorbită în Filipine; tagalogă. (< fr. tagal) adjectivtagal
ȚÂGÂLÍ, țâgâlesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A ciupi, a ciuguli. verb tranzitivțâgâli
țâgăli | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)țâgăli | țâgălire | țâgălit | țâgălind | singular | plural | ||
țâgălind | țâgăliți | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | țâgălesc | (să)țâgălesc | țâgăleam | țâgălii | țâgălisem | |
a II-a (tu) | țâgălești | (să)țâgălești | țâgăleai | țâgăliși | țâgăliseși | ||
a III-a (el, ea) | țâgălește | (să)țâgăleai | țâgălea | țâgăli | țâgălise | ||
plural | I (noi) | țâgălim | (să)țâgălim | țâgăleam | țâgălirăm | țâgăliserăm | |
a II-a (voi) | țâgăliți | (să)țâgăliți | țâgăleați | țâgălirăți | țâgăliserăți | ||
a III-a (ei, ele) | țâgălesc | (să)țâgălească | țâgăleau | țâgăliră | țâgăliseră |