țâțână definitie

țâțấnă, -i, s.f. – Balama: „Cu apa îl stropești, îl uzi, o țâpi la țățăna ușii...” (Bilțiu 1990: 295). – Lat. *titina (DEX). substantiv feminințâțână

țâțấnă s. f., g.-d. art. țâțấnii; pl. țâțấni substantiv feminințâțână

țîțî́nă f., pl. e (mlat. titina, biberon [R. C. 1923, 29], vgr. tithéne, doĭcă. D. rom. vine bg. cicina și ngr. tsitsin, țîță. V. țîță). Moțu (gurguĭu) uneĭ bube saŭ uneĭ rănĭ (ca la trînjĭ). Balama și maĭ ales cîrligu în care se prinde balamaŭa: se întoarse greoĭ ca o balama veche pe o țîțînă ruginită (Hogaș, VR. 1914, 4-5, 127), cîrma unuĭ vas învîrtindu-se în țîțînĭ (J. B. Dat. Uĭt. 95). V. cópil și pafta. substantiv feminințîțînă

țâțână f. 1. bucată cilindrică de fier în jurul căreia se învârtește ușa; fig. a scoate din țâțâni, a face să-și pearză cumpătul sau răbdarea; 2. pl. cârlige bătute în pereții bordeiului. [Derivat dela țăță, dupâ forma-i rotunjită]. substantiv feminințâțână

ȚẤȚÂNĂ, țâțâni, s. f. 1. Balama. ◊ Expr. A scoate (pe cineva) din țâțâni = a supăra rău, a înfuria pe cineva, a scoate din sărite. A-și ieși din țâțâni = a-și pierde răbdarea, a se înfuria. 2. Porțiune unde cele două valve ale unei scoici sunt unite printr-un ligament elastic. 3. (Pop.) Rădăcina unui furuncul. – Lat. *titina. substantiv feminințâțână

a-și ieși din fire / din pepeni / din țâțâni expr. a se înfuria, a-și pierde cumpătul substantiv femininașiieșidinfire