țâțâit definitie

țâțâí (a ~) vb., ind. prez. 3 țấțâie, imperf. 3 sg. țâțâiá; conj. prez. 3 să țấțâie verbțâțâi

țițéĭ n., pl. urĭ (d. țîță). Vest. 1. Un fel de urdă lichidă care ĭese din zeru pus la foc cînd amestecĭ răpede [!] peste tot, pe cînd urda ĭese deasupra cînd amestecĭ încet (Viciŭ). „Zeru din cazan cu untu ce plutește deasupra e turnat în căzĭ, unde e lăsat să se răcească. Aci, după ce s´a ales untu închegat, i se dă drumu țițeĭuluĭ pe dedesupt [!] pintr´un [!] cep” (GrS. 6, 57), 2. Petrol brut, păcură supțire [!], de coloare [!] neagră pînă la galben deschis. – În est țîțî́ĭ. verbțițeĭ

țîțîí (-i, -ít), vb. – 1. A dîrdîi, a clipi, a trepida. – 2. A palpita, a zvîcni. – 3. A cînta greierul. – 4. A scoate tremolouri de către un instrument. – Var. țîțîia, țîții. Creație expresivă, cf. hîțîi, fîțîi, bîțîi, țîrîi. – Der. țîțîială, s. f. (tremur, palpitație, dîrdîială; tremolo); țîțeică (var. țițeica), s. f. (Olt., Trans., balansoar); țiței, s. m. (zer de lapte acru; petrol brut) probabil numit așa pentru că forma o masă densă care tremura; țîțînă (var. țițină), s. f. (balama; furuncul), mr. țînțînă (direct de la țîță, după Hasdeu, Cuv. din Bătrîni, I, 306; Cihac, II, 436 și Pușcariu 1742; de la un lat. *titῑna, după Pascu, I, 173); țuțula, vb. (Trans., a legăna); țuțul, s. n. (Trans., balansoar, leagăn). verbțîțîi

țîțî́ĭ n. V. țițeĭ. verbțîțîĭ

țățăì v. a tremura, a sălta (inima), a se legăna. [Onomatopee]. verbțățăì

țî́țîĭ, a -í v. intr. (ung. cicázni, pron țiț-, a te fîțîi. Cp. și cu bîțîĭ și cu bg. cicam, sug, cu rom. țîță și cu sîrb. cicijati, a fi foarte zgîrcit). Fam. Îmĭ sug dințiĭ scoțînd sunetu ț (ca mitocaniĭ). A-țĭ țîțîi măseaua (după băutură), a-țĭ fi foarte poftă de băutură. A-țĭ țîțîi inima de frică, a-țĭ fi foarte frică. verbțîțîĭ

ȚÂȚÂÍ, țấțâi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre animale și insecte) A țârâi² (2). 2. (Despre oameni) A scoate un sunet asemănător cu un „ț” prelungit care exprimă nemulțumire, dezaprobare etc. 3. A tremura. ◊ Expr. A-i țâțâi (cuiva) inima (sau, fam., fundul) = a-i fi foarte frică, a tremura de frică. – Onomatopee. verbțâțâi