șuierătór adj. m., pl. șuierătóri; f. sg. și pl. șuierătoáre adjectiv șuierător
ȘUIERĂTÓR, -OÁRE, șuierători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. (Adesea adverbial) Cu un sunet strident, ascuțit; șuierat2. ◊ Consoană șuierătoare (și substantivat f.) = consoană sibilantă. 2. Adj. (Despre unele animale, păsări) Care scoate un țipăt, un sunet (ascuțit) specific. 3. Adj. (Despre vânt) Care produce un zgomot puternic și vibrant. 4. S. f. (Reg.) Fluier. – Șuiera + suf. -ător. adjectiv șuierător
| șuierător | masculin | feminin | |||
| nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
| nominativ-acuzativ | singular | șuierător | șuierătorul | șuierătoare | șuierătoarea |
| plural | șuierători | șuierătorii | șuierătoare | șuierătoarele | |
| genitiv-dativ | singular | șuierător | șuierătorului | șuierătoare | șuierătoarei |
| plural | șuierători | șuierătorilor | șuierătoare | șuierătoarelor | |