reduceri si promotii 2018
Definitie știință - ce inseamna știință - Dex Online

știință definitie

ȘTIINȚĂ s. f. 1. ansamblu sistematic de cunoștințe despre natură, societate și gândire. 2. cunoaștere (despre ceva). 3. pregătire intelectuală, învățătură; erudiție. (după fr. science) substantiv feminin știință

știínță (-țe), s. f.1. Cunoaștere. – 2. Cunoștință. Lat. scientia (Tiktin; lipsește în REW 7718a), cf. ști sau rezultatul intern de la ști, ca voințăvoi, năzuințănăzui, etc. – Der. științific, adj., după fr. scientifique; științificește, adv. (din punct de vedere științific); neștiință, s. f. (ignoranță); neștiințific, adj. (fără metodă științifică); înștiința, vb. (a informa, a aviza, a face cunoscut; a anunța, a preveni; refl., înv., a lua cunoștință, a-și asuma); înștiințător, adj. (informator, anunțător). substantiv feminin știință

știínță s. f., g.-d. art. știínței; pl. știínțe substantiv feminin știință

știință f. știre: n’am nicio știință despre aceasta. [Lat. SCIENTIA]. substantiv feminin știință

știínță f., pl. e (d. a ști saŭ lat. scientia; fr. science, it. scienza). Cunoștință, ideĭe: știința bineluĭ și răuluĭ. Totalitate de cunoștințe obținute pin [!] cugetare, studiŭ saŭ experiență: științele naturale, exacte, oculte, politice (V. artă). Erudițiune, cultură. Știre, informațiune (Rar): n´am știință despre asta. Cu știință, știind, dîndu-țĭ sama [!]: a comite cu știință un răŭ. V. ignoranță. substantiv feminin știință

știință f. 1. cunoștință despre ceva: știința binelui și a răului; 2. totalitatea de cunoștințe într’o materie: științe politice (de Stat), cele ce privesc Statul și anume: istoria politică, statistica, dreptul ginților, econmia pohtică, finanțele și administrațiunea politică; 3. erudițiune dobândită prin citire, meditațiune: are multă știință. substantiv feminin știință

ȘTIÍNȚĂ, științe, s. f. I. 1. Faptul de a avea cunoștință (de ceva), de a fi informat; cunoaștere. ◊ Loc. adv. Cu (sau fără) știință = (ne)știind; (in)conștient; cu (sau fără) voie. Cu bună știință = conștient, având cunoștința deplină a faptelor. Cu (sau fără) știința cuiva = cu (sau fără) consimțământul ori aprobarea cuiva. Spre știință = ca să se știe. ♦ Veste, știre. 2. Conștiință. II. 1. Tip de cunoaștere sigură și rațională în legătură cu natura lucrurilor și a condițiilor lor de existență în forma unui corp de adevăruri despre un obiect propriu. 2. Ansamblu de cunoștințe despre un obiect dat sau distinct (natură, societate, gândire etc.) dobândite prin descoperirea legilor obiective ale fenomenelor și explicarea lor. 3. Pregătire intelectuală, instrucție; învățătură, erudiție. ◊ Știință de carte = cunoștințe de scriere și de citire. ◊ Om de știință = savant, învățat. [Pr.: ști-in-] – Ști + suf. -ință (cu unele sensuri după fr. science). substantiv feminin știință

búnă știínță (cu ~) (ști-in-) loc. adv. substantiv feminin bunăștiință

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului știință

știință   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular știință știința
plural științe științele
genitiv-dativ singular științe științei
plural științe științelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z