ȘOSEÁ s. f. 1. cale de comunicație interurbană, pietruită sau asfaltată. 2. stradă largă și frumos amenajată, de obicei cu pomi. (< fr. chaussée) substantiv feminin șosea
ȘOSEÁ s.f. 1. Cale de comunicație pietruită sau asfaltată care leagă mai multe localități. 2. Stradă (periferică) largă și frumos amenajată, de obicei plantată cu pomi. [< fr. chaussée]. substantiv feminin șosea
șoseá (-éle), s. f. – Drum interurban asfaltat. Fr. chaussée. – Der. șoselui, vb. (a construi o șosea; a asfalta). substantiv feminin șosea
*șoseá f., pl. ele (fr. chaussée, d. lat pop. calciata, subînț. via, adică „cale încălțată, îmbrăcată saŭ acoperită”). Drum pavat afară din oraș: o șosea care străbate satu și ajunge la oraș. Mijlocu stradeĭ [!] cuprins între trotuare. Școală de podurĭ și șosele, școală inginerească de podurĭ, șosele și căĭ ferate. substantiv feminin șosea
șoseá s. f., art. șoseáua, g.-d. art. șosélei; pl. șoséle, art. șosélele; abr. șos. substantiv feminin șosea
șosea f. 1. partea centrală a unei căi sau strade, în opozițiune cu trotoar: șosele au început a se face la noi numai dela 1830 înainte; 2. ridicătură de pământ la marginea unei ape: poduri și șosele (= fr. chaussée). substantiv feminin șosea
ȘOSEÁ, șosele, s. f. Cale de comunicație interurbană, pietruită sau asfaltată; p. restr. stradă largă, de acces într-un oraș, care continuă căile de comunicație interurbane. Șosea națională = șosea care leagă între ele centrele importante ale țării și a cărei îngrijire se află în seama administrației centrale. Șosea comunală = șosea care leagă mai multe comune între ele, fiind îngrijită de comunele respective. ♦ (înv.) Partea carosabilă a unei străzi, cuprinsă între trotuare. – Din fr. chaussée. substantiv feminin șosea
mere de șosea expr. (glum.) balegă de cal. substantiv feminin meredeșosea
a umbla cu șosele și momele expr. a face promisiuni mincinoase, a amăgi. substantiv feminin aumblacușoseleșimomele
sosí (-sésc, -ít), vb. – 1. A ajunge undeva. – 2. A fi în situația să..., a fi destul să... Ngr. σώνω, aorist ἔσωσα (Miklosich, Fremdw., 126; Cihac, II, 700; Murnu 51; Philippide, II, 733; Pușcariu, Lr., 261), cf. alb. sos, bg. sosa. – Der. sosit, s. n. (venit, ajuns); sositor, s. m. (în ghicitul în bobi, cel care indică o sosire apropiată); nesosință, s. f. (înv., insuficiență). verb tranzitiv sosi
sosì v. a ajunge, a veni undeva: bine ai sosit! [Gr. bizantin SÒZO (aorist ESOSA), a veni]. verb tranzitiv sosì
sosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sosésc, imperf. 3 sg. soseá; conj. prez. 3 să soseáscă verb tranzitiv sosi
SOSÍ, sosesc, vb. IV. 1. Intranz. A ajunge într-un anumit loc (și într-un anumit moment). ♦ (Despre termene, anotimpuri, intervale) A începe să se desfășoare. ◊ Loc. adv. Pe sosite = pe punctul de a ajunge undeva. ◊ Expr. A-i sosi (cuiva) ceasul (sau veleatul) = a-i veni cuiva timpul să moară. 2. Tranz. (Pop.) A prinde pe cineva fără veste; a surprinde. 3. Intranz. (Rar) A fi în situația să...; a se întâmpla să... – Din ngr. sóso (viit. lui sóno). verb tranzitiv sosi
sosésc v. tr. (ngr. sózo și sóno, salvez, sosesc, aor. ésosa). Ajung: ĭ-a sosit moartea. V. intr. Ajung, vin: a sosi la timp la un ospăț. Vechĭ. Ajung, mi se întîmplă: sosi de pierdu tot. Ajung, îs destul: nu-ĭ sosi numaĭ atît. verb tranzitiv sosesc
a-i sosi cuiva ceasul (de pe urmă) expr. a-i veni cuiva timpul să moară. verb tranzitiv aisosicuivaceasul
a sosi la spartul târgului expr. a sosi undeva prea târziu, după încheierea evenimentului care interesa. verb tranzitiv asosilaspartultârgului
| șosea | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | șosea | șoseaua |
| plural | șosele | șoselele | |
| genitiv-dativ | singular | șosele | șoselei |
| plural | șosele | șoselelor | |