șlic definitie

top banci online cont euro

șlic, -cár, V. ișlic, -car. substantiv neutrușlic

șlic n. V. ișlic: șlicul de samur NEGR. substantiv neutrușlic

top banci online cont euro

ȘLIC s. n. v. ișlic. substantiv neutrușlic

ișlíc n., pl. e, și (Mold.) șlic n., pl. e și urĭ (d. turc. bašlyk, Rușiĭ au făcut šlyk, de unde și pol. szlyk, slyk, ĭar de la Rușĭ cuvîntu a trecut înapoĭ la Turcĭ sub forma ĭčlik, scufie care se poartă pe supt [!] fes. V. bașlic). Vechĭ. La Turcĭ, căcĭulă tătărească, ĭar la Românĭ, căcĭulă domnească de sobol, apoĭ căcĭulă boĭerească, după a căreĭ formă și înălțime se cunoștea gradu boĭeriiĭ (unele marĭ cît niște căldărĭ). Căcĭulă de sobol pe care o purta doamna și cocoanele (în ultimu timp maĭ purtaŭ ișlic boĭerinașiĭ și lăutariĭ). V. cucă 2. substantiv neutruișlic

ișlic (șlic) n. od. 1. căciulă domnească de sobol, purtată de Vodă și de Doamna: ișlicul Doamnei de samur era împodobit cu un surguciu alb NEGR.; 2. căciulă boierească, pătrată și îmblănită, a cării formă și lungime variau după gradul boieriei: fiecare trebuia să poarte ișlicul după teapa lui GHICA; 3. căciulă analogă purtată de boierinași și în cele din urmă de lăutari: Barbu Lăutarul poartă în cap o jumătate de șlic cu fund verde AL.; a călca pe colții ișlicului, a supăra, a pune piedici; a pocni la coada ișlicului, a lovi pe cineva unde-l doare: mă pocnește, vorba de pe vremuri, la coada ișlicului CAR. [Rus. ȘLIKŬ (și BAȘLIKŬ) = turc. BAȘLYK, căciulă: forma moldovenească șlic vine din rusește: cea muntenească ișlic direct din varianta paralelă turcească IŠLIK]. substantiv neutruișlic

IȘLÍC, ișlice, s. n. (Învechit) Un fel de căciulă de postav sau de blană, purtată de domni și de boieri, uneori și de femei (mai tîrziu și de negustori sau de lăutari), avînd forme și mărimi variabile, corespunzătoare rangului. V. calpac, cauc1, gugiuman. P-atunci forma ișlicului nu era numai o fantazie, cum este astăzi cu pălă­riile... fiecare trebuia să poarte ișlicul după teapa lui. GHICA, S. 500. Postelnicul apăru în scară îmbrăcat cu antiriu... încins cu un șal de Țarigrad, cu ișlicul în cap și învelit pînă la ochi cu o giubea de postav albastru blănuită cu blană de rîs. FILIMON, C. 45. În mijloc la București, În cele crîșme domnești Cînd pe ușă se băga, El ișlicul dezbrăca Și pe masă îl trîntea. BIBICESCU, P. P. 333. ◊ Expr. (Învechit) A călca (a pocni sau a picni) pe cineva pe colțul (sau la coada) ișlicului = a atinge, a supăra pe cineva (cu vorba), a jigni. Mă picnește, vorba de pe vremuri, la coada ișlicului. CARAGIALE, S. n. 144. Ne­vastă ! Nu mă călca pe colțul ișlicului. PANN, P. V. III 127. – Variantă: șlic (ALECSANDRI, T. 1333, NEGRUZZI, S. I 69, RUSSO, S. 18) s. n. substantiv neutruișlic

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluișlic

șlic   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular șlic șlicul
plural șlice șlicele
genitiv-dativ singular șlic șlicului
plural șlice șlicelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z