ȘLEUÍT, -Ă, șleuiți, -te, adj. (Despre drumuri) Șănțuit, brăzdat; (despre iarbă) cosit inegal. – Din șleau1. adjectivșleuit
| șleuit | masculin | feminin | |||
| nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
| nominativ-acuzativ | singular | șleuit | șleuitul | șleuită | șleuita |
| plural | șleuiți | șleuiții | șleuite | șleuitele | |
| genitiv-dativ | singular | șleuit | șleuitului | șleuite | șleuitei |
| plural | șleuiți | șleuiților | șleuite | șleuitelor | |