șiroíre s. f., g.-d. art. șiroírii; pl. șiroíri substantiv feminin șiroire
ȘIROÍRE, șiroiri, s. f. 1. Acțiunea de a șiroi2 și rezultatul ei. 2. (Geol.) Fenomen de eroziune superficială, provocat de firișoarele de apă care provin din precipitații atmosferice și care se scurg pe un teren în pantă; spălare. – V. șiroi2. substantiv feminin șiroire
șiroì v. a curge în șiroaie: sângele cum șiroia NEGR. verb șiroì
ȘIROÍ2, pers. 3 șiroiește, vb, IV. Intranz. 1. (Despre ape; p. ext. despre alte lichide) A curge sau a se prelinge în șiroaie. ♦ (Despre lucruri îmbibate sau care secretă un lichid). A lăsa să se scurgă sau să se prelingă un lichid în șiroaie. 2. (Despre ape curgătoare) A curge repede (și abundent). – Din șiroi1. verb șiroi
1) șiroĭésc și șiruĭésc saŭ șíruĭ, a -í v. intr. (d. șiroĭ și rudă cu cĭuruĭ, cĭucĭur). Curg șiroaĭe: șiroĭesc orĭ șiruĭe lacrămile [!]. V. șurluĭ. verb șiroĭesc
| șiroire | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | șiroire | șiroirea |
| plural | șiroiri | șiroirile | |
| genitiv-dativ | singular | șiroiri | șiroirii |
| plural | șiroiri | șiroirilor | |