șireag definitie

șirág și (Munt. vest) șireág (ea dift.) n., pl. urĭ (ung. sereg, mulțime, trupă; pol. szereg, șir; rut. sîrb. šereg, rus. šerénga). Lucrurĭ înșirate pe un fir: șirag de smochine, de mărgele, de banĭ de aur (salbă). – Cînd e vorba de oamenĭ orĭ de anĭ, e maĭ bine să zicĭ șir. substantiv neutrușirag

șireág, -uri, (șiread, șirezi), s.n. – 1. Șir, rând, linie. „De comun se folosește la denumirea unui grup de băieți prinși de mână; de pildă jocul de-a șireagu 'ntors pe dos (Țiplea 1906). Șireag de boi (Țiplea). 2. Strat de flori (în grădină): „Mătrăgună-n tri șirezi” (Calendar 1980: 69). – Din germ. Schar „trupă„, prin intermediul magh. sereg „linie” (Cihac cf. DEX); Din șir (DER). substantiv neutrușireag

șireag (șirag) n. 1. od. rang, ordine: boierii rânduiți în îndoit șireag OD.; 2. ordine de bătaie: își stricau șireagul; 3. ceată de oșteni: risipite se ’mprăștie a dușmanilor șiraguri EM.; 4. mănunchiu: iată o gingașă mlădiță cu șirag de mărțișori AL.: 5. salbă: șireaguri și paftale. [Serb. ȘEREG]. substantiv neutrușireag

ȘIREÁG s. n. v. șirag. substantiv neutrușireag