șirag definitie

șirág s. n., pl. șiráguri substantiv neutru șirag

șirag n. V. șireag. substantiv neutru șirag

ȘIRÁG, șiraguri, s. n. 1. Șir (1). ◊ Loc. adv. În șirag = unul după altul. ♦ Grup de soldați așezați în linie de bătaie. 2. Mulțime de mărgele înșirate pe un fir pentru a fi purtate ca podoabă la gât. ♦ Mulțime de obiecte de același fel, înșirate ca mărgelele pe un fir (de sfoară sau pe o sârmă). [Var.: șireág s. n.] – Din magh. sereg „mulțime, trupă” (cu unele sensuri după șir). Cf. pol. szereg. substantiv neutru șirag

șirág și (Munt. vest) șireág (ea dift.) n., pl. urĭ (ung. sereg, mulțime, trupă; pol. szereg, șir; rut. sîrb. šereg, rus. šerénga). Lucrurĭ înșirate pe un fir: șirag de smochine, de mărgele, de banĭ de aur (salbă). – Cînd e vorba de oamenĭ orĭ de anĭ, e maĭ bine să zicĭ șir. substantiv neutru șirag

șireag (șirag) n. 1. od. rang, ordine: boierii rânduiți în îndoit șireag OD.; 2. ordine de bătaie: își stricau șireagul; 3. ceată de oșteni: risipite se ’mprăștie a dușmanilor șiraguri EM.; 4. mănunchiu: iată o gingașă mlădiță cu șirag de mărțișori AL.: 5. salbă: șireaguri și paftale. [Serb. ȘEREG]. substantiv neutru șireag