ȘIPCUÍ, șipcuiesc, vb. IV. Tranz. A bate șipci; a îngrădi cu șipci. – Din șipcă. adjectivșipcui
ȘIPCUÍ, șipcuiesc, vb. IV. Tranz. A bate șipci; a îngrădi cu șipci. – Din șipcă. verb tranzitivșipcui
șipcuĭésc v. tr. (d. șipcă). Acoper [!] cu șipcĭ: tavan șipcuit. verb tranzitivșipcuĭesc
șipcuit | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular | șipcuit | șipcuitul | șipcuită | șipcuita |
plural | șipcuiți | șipcuiții | șipcuite | șipcuitele | |
genitiv-dativ | singular | șipcuit | șipcuitului | șipcuite | șipcuitei |
plural | șipcuiți | șipcuiților | șipcuite | șipcuitelor |