ȘIPCUÍ, șipcuiesc, vb. IV. Tranz. A bate șipci; a îngrădi cu șipci. – Din șipcă. substantiv feminin șipcui
ȘIPCUÍ, șipcuiesc, vb. IV. Tranz. A bate șipci; a îngrădi cu șipci. – Din șipcă. verb tranzitiv șipcui
șipcuĭésc v. tr. (d. șipcă). Acoper [!] cu șipcĭ: tavan șipcuit. verb tranzitiv șipcuĭesc
| șipcuire | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | șipcuire | șipcuirea |
| plural | șipcuiri | șipcuirile | |
| genitiv-dativ | singular | șipcuiri | șipcuirii |
| plural | șipcuiri | șipcuirilor | |