șinură definitie

șnur n., pl. urĭ (rut. šnur, pol. sznur, d. germ. schnur). Găitan, șiret de legat ghetele ș. a. Șnuru șoseleĭ, șleau, șleahu (Munt. vest. CL. 1910, 8, 898). – În Trans. șinor, n., pl. oare (d. ung. sinor, zsinór, din germ. schnur). Și șinúră, pl. ĭ (Maram.). V. tîrsînă. temporarșnur