șinuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șinuiésc, imperf. 3 sg. șinuiá; conj. prez. 3 să șinuiáscă verb tranzitivșinui
șinuì v. a lega cu șine: roți șinuite. verb tranzitivșinuì
ȘINUÍ, șinuiesc, vb. IV. Tranz. A pune șine (la o roată de lemn, p. ext. la un vehicul), a fereca. – Șină + suf. -ui. verb tranzitivșinui
șinuĭésc v. tr. (d. șină). Leg cu șine: roate șinuite. Aștern cu șine: drumu șinuit (cale ferată). verb tranzitivșinuĭesc
| șinui | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
| (a)șinui | șinuire | șinuit | șinuind | singular | plural | ||
| șinuind | șinuiți | ||||||
| numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
| singular | I (eu) | șinuiesc | (să)șinuiesc | șinuiam | șinuii | șinuisem | |
| a II-a (tu) | șinuiești | (să)șinuiești | șinuiai | șinuiși | șinuiseși | ||
| a III-a (el, ea) | șinuiește | (să)șinuiai | șinuia | șinui | șinuise | ||
| plural | I (noi) | șinuim | (să)șinuim | șinuiam | șinuirăm | șinuiserăm | |
| a II-a (voi) | șinuiți | (să)șinuiți | șinuiați | șinuirăți | șinuiserăți | ||
| a III-a (ei, ele) | șinuiesc | (să)șinuiască | șinuiau | șinuiră | șinuiseră | ||