SÍNIC, -Ă adj. chinez. (< engl. sinic, lat. sinicus) adjectivsinic
șiníc n., pl. e (turc. șiniki [de unde și ngr. siniki și alb. bg. šinik], d. ngr. hinix [de unde și vsl. hinixŭ], din vgr. hoînix, oboroc). Vechĭ. Azĭ Olt. Baniță. substantiv neutrușinic
șinic | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | șinic | șinicul |
plural | șinice | șinicele | |
genitiv-dativ | singular | șinic | șinicului |
plural | șinice | șinicelor |