ȘINDRUÍT, -Ă, șindruiți, -te, adj. (Reg.) Șindrilit2. – V. șindrui. adjectivșindruit
șindruí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șindruiésc, imperf. 3 sg. șindruiá; conj. prez. 3 să șindruiáscă verb tranzitivșindrui
ȘINDRUÍ, șindruiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A șindrili. – Șindră + suf. -ui. verb tranzitivșindrui
șindruit | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular | șindruit | șindruitul | șindruită | șindruita |
plural | șindruiți | șindruiții | șindruite | șindruitele | |
genitiv-dativ | singular | șindruit | șindruitului | șindruite | șindruitei |
plural | șindruiți | șindruiților | șindruite | șindruitelor |