șicuí (-uésc, -ít), vb. – (Înv.) A pune în ordine de bătaie. Pol. szykować (Tiktin). verb tranzitivșicui
șicuí (a ~) (reg., înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șicuiésc, imperf. 3 sg. șicuiá; conj. prez. 3 să șicuiáscă verb tranzitivșicui
ȘICUÍ, șicuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (înv. și reg.) A (se) împodobi cu șic2. – Șic2 + suf. -ui. verb tranzitivșicui
1) șicuĭésc v. tr. (d. șic 1). Vechĭ. Ornez cu șic. verb tranzitivșicuĭesc
șicui | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)șicui | șicuire | șicuit | șicuind | singular | plural | ||
șicuind | șicuiți | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | șicuiesc | (să)șicuiesc | șicuiam | șicuii | șicuisem | |
a II-a (tu) | șicuiești | (să)șicuiești | șicuiai | șicuiși | șicuiseși | ||
a III-a (el, ea) | șicuiește | (să)șicuiai | șicuia | șicui | șicuise | ||
plural | I (noi) | șicuim | (să)șicuim | șicuiam | șicuirăm | șicuiserăm | |
a II-a (voi) | șicuiți | (să)șicuiți | șicuiați | șicuirăți | șicuiserăți | ||
a III-a (ei, ele) | șicuiesc | (să)șicuiască | șicuiau | șicuiră | șicuiseră |