ȘICANÁRE s.f. Acțiunea de a șicana și rezultatul ei. [< șicana]. substantiv feminin șicanare
șicanáre s. f., g.-d. art. șicanắrii; pl. șicanắri substantiv feminin șicanare
ȘICANÁRE, șicanări, s. f. Acțiunea de a șicana și rezultatul ei. – V. șicana. substantiv feminin șicanare
ȘICANÁ vb. I. tr. A face șicane (cuiva), a căuta pricină; a sâcâi. [< fr. chicaner]. verb tranzitiv șicana
ȘICANÁ vb. tr. a face șicane (cuiva), a căuta pricină; a sâcâi. (< fr. chicaner) verb tranzitiv șicana
șicaná (a ~) vb., ind. prez. 3 șicaneáză verb tranzitiv șicana
șicanà v. 1. a întrebuința șicane sau subtilități; 2. a intenta cuiva un proces fără cuvânt; 3. fig. a necăji pentru nimicuri. verb tranzitiv șicanà
ȘICANÁ, șicanez, vb. I. Tranz. A sâcâi pe cineva pentru lucruri fără importanță, a căuta cuiva pricină, a face șicane; a agasa. – Din fr. chicaner. verb tranzitiv șicana
A ȘICANA a băga strâmbe, a-i face cuiva zile amare / fripte, a pune (cuiva) strâmbe, a se ține de capul cuiva. verb tranzitiv așicana
*șicanéz v. tr. (fr. chicaner). Sîcîĭ pin [!] chițibușurĭ, chinuĭesc pin [!] formalitățile legiĭ în paguba dreptățiĭ. Necăjesc p. nimicurĭ. verb tranzitiv șicanez
| șicanare | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | șicanare | șicanarea |
| plural | șicanări | șicanările | |
| genitiv-dativ | singular | șicanări | șicanării |
| plural | șicanări | șicanărilor | |