șibolet n. 1. parolă, cuvânt de ordine; 2. fig. semn distinctiv. substantiv neutrușibolet
*șiboléth n. Cuv. ebraic care înseamnă „spic” (Biblia, Jud. XIII), cu care Jidaniĭ din tribu luĭ Galaad, învingîndu-ĭ pe ceĭ din tribu luĭ Efraim (care nu eraŭ deprinșĭ să pronunțe sunetu ș), îĭ puneaŭ să pronunțe șiboleth. Dacă pronunțaŭ siboleth, îĭ recunoșteaŭ că-s dușmanĭ și-ĭ omoraŭ. substantiv neutrușiboleth
| șibolet | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | șibolet | șiboletul |
| plural | șibolete | șiboletele | |
| genitiv-dativ | singular | șibolet | șiboletului |
| plural | șibolete | șiboletelor | |