șițuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șițuiésc, imperf. 3 sg. șițuiá; conj. prez. 3 să șițuiáscă verb tranzitivșițui
ȘIȚUÍ, șițuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A acoperi cu șiță o casă. – Șiță + suf. -ui. verb tranzitivșițui
șițuĭésc v. tr. Munt. Acoper [!] cu șiță. verb tranzitivșițuĭesc
șițuire | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | șițuire | șițuirea |
plural | șițuiri | șițuirile | |
genitiv-dativ | singular | șițuiri | șițuirii |
plural | șițuiri | șițuirilor |