șițuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șițuiésc, imperf. 3 sg. șițuiá; conj. prez. 3 să șițuiáscă verb tranzitivșițui
ȘIȚUÍ, șițuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A acoperi cu șiță o casă. – Șiță + suf. -ui. verb tranzitivșițui
șițuĭésc v. tr. Munt. Acoper [!] cu șiță. verb tranzitivșițuĭesc
șițui | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)șițui | șițuire | șițuit | șițuind | singular | plural | ||
șițuind | șițuiți | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | șițuiesc | (să)șițuiesc | șițuiam | șițuii | șițuisem | |
a II-a (tu) | șițuiești | (să)șițuiești | șițuiai | șițuiși | șițuiseși | ||
a III-a (el, ea) | șițuiește | (să)șițuiai | șițuia | șițui | șițuise | ||
plural | I (noi) | șițuim | (să)șițuim | șițuiam | șițuirăm | șițuiserăm | |
a II-a (voi) | șițuiți | (să)șițuiți | șițuiați | șițuirăți | șițuiserăți | ||
a III-a (ei, ele) | șițuiesc | (să)șițuiască | șițuiau | șițuiră | șițuiseră |