șíștor, -i, (șuștor), s.m. – Bucăți de lemn care se îmbucă cu măselele roții, la morile de apă (Felecan 1983). – Sb. šestar „cerc” (DER). substantiv masculinșiștor
ȘIȘTÓR, șiștori, s. m. (Pop.) 1. Par ascuțit care se pune în vârful caselor țărănești. 2. Fiecare dintre drugii de lemn prinși la capete în târcoalele prâsnelului morii. – Et. nec. substantiv masculinșiștor
șiștor | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | șiștor | șiștorul |
plural | șiștori | șiștorii | |
genitiv-dativ | singular | șiștor | șiștorului |
plural | șiștori | șiștorilor |