șușléț n., pl. e. Vest. Codirlă (CL. 1910, 396). – În Olt. șișlete, m. substantiv masculinșușleț
șișlete | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | șișlete | șișletele |
plural | șișleți | șișleții | |
genitiv-dativ | singular | șișlete | șișletelui |
plural | șișleți | șișleților |