șiș (-șuri), s. n. – Spadă, spadă pusă într-un baston. – Mr., megl. șiș. Tc. (per.) șiș (Șeineanu, II, 337, Lokotsch 1917), cf. bg., sb. šiš „frigare, vătrar”. substantiv neutru șiș
șiș, șișuri s. n. 1. pumnal cu lamă lungă și îngustă, ascuns într-un baston 2. (intl.) cuțit substantiv neutru șiș
șiș n., pl. urĭ (turc. pers. șiș, sabie ascuțită, frigare; bg. sîrb. šiš, frigare). Lamă de metal supțire [!] și ascuțită ascunsă într´un baston p. a servi ca armă: baston cu șiș. substantiv neutru șiș
șiș s. n., pl. șíșuri substantiv neutru șiș
ȘIȘ, șișuri, s. n. Pumnal cu lamă lungă și îngustă, ascunsă într-un baston care îi servește drept teacă; p. gener. orice fel de pumnal. ♦ (Rar) Hanger. – Din tc. șiș. substantiv neutru șiș
| șiș | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | șiș | șișul |
| plural | șișuri | șișurile | |
| genitiv-dativ | singular | șiș | șișului |
| plural | șișuri | șișurilor | |