ȘEVERUÍ vb. tr. a netezi fin flancurile roților dințate necălite. (după engl. shaving) verb tranzitivșeverui
șeveruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șeveruiésc, imperf. 3 sg. șeveruiá; conj. prez. 3 să șeveruiáscă verb tranzitivșeverui
ȘEVERUÍ, șeveruiesc, vb. IV. Tranz. A netezi flancurile dinților de la roțile dințate necălite. – Șever + suf. -ui. verb tranzitivșeverui
șeverui | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)șeverui | șeveruire | șeveruit | șeveruind | singular | plural | ||
șeveruind | șeveruiți | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | șeveruiesc | (să)șeveruiesc | șeveruiam | șeveruii | șeveruisem | |
a II-a (tu) | șeveruiești | (să)șeveruiești | șeveruiai | șeveruiși | șeveruiseși | ||
a III-a (el, ea) | șeveruiește | (să)șeveruiai | șeveruia | șeverui | șeveruise | ||
plural | I (noi) | șeveruim | (să)șeveruim | șeveruiam | șeveruirăm | șeveruiserăm | |
a II-a (voi) | șeveruiți | (să)șeveruiți | șeveruiați | șeveruirăți | șeveruiserăți | ||
a III-a (ei, ele) | șeveruiesc | (să)șeveruiască | șeveruiau | șeveruiră | șeveruiseră |