șeruitór1 (persoană) (-ru-i-) s. m., pl. șeruitóri substantiv masculinșeruitor
ȘERUITÓR, șeruitoare, s. n. Cuțit folosit în tăbăcărie la răzuirea resturilor de came de pe pieile jupuite. [ Pr.: -ru-i-] – Șerui + suf. -tor. substantiv neutrușeruitor
șeruitor | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | șeruitor | șeruitorul |
plural | șeruitoare | șeruitoarele | |
genitiv-dativ | singular | șeruitor | șeruitorului |
plural | șeruitoare | șeruitoarelor |
șeruitor | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | șeruitor | șeruitorul |
plural | șeruitoare | șeruitoarele | |
genitiv-dativ | singular | șeruitor | șeruitorului |
plural | șeruitoare | șeruitoarelor |