șerpuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șerpuiésc, imperf. 3 sg. șerpuiá; conj. prez. 3 să șerpuiáscă verb șerpui
șerpuì v. a avea un curs întortochiat, a curge în zigzag (cum umblă șarpele); râul șerpuiește. verb șerpuì
ȘERPUÍ, șerpuiesc, vb. IV. Intranz. A avea sau a forma (în mișcare) o linie unduitoare, ca mersul șarpelui. – Șarpe + suf. -ui. verb șerpui
șerpuĭésc v. intr. (d. șerpe). Înaintez ca mersu unuĭ șarpe, mă întind cu ocolurĭ, curg întortocheat: drumu, rîu șerpuĭește pin [!] munțĭ. verb șerpuĭesc
| șerpui | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
| (a) șerpui | șerpuire | șerpuit | șerpuind | singular | plural | ||
| șerpuind | șerpuiți | ||||||
| numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
| singular | I (eu) | șerpuiesc | (să) șerpuiesc | șerpuiam | șerpuii | șerpuisem | |
| a II-a (tu) | șerpuiești | (să) șerpuiești | șerpuiai | șerpuiși | șerpuiseși | ||
| a III-a (el, ea) | șerpuiește | (să) șerpuiai | șerpuia | șerpui | șerpuise | ||
| plural | I (noi) | șerpuim | (să) șerpuim | șerpuiam | șerpuirăm | șerpuiserăm | |
| a II-a (voi) | șerpuiți | (să) șerpuiți | șerpuiați | șerpuirăți | șerpuiserăți | ||
| a III-a (ei, ele) | șerpuiesc | (să) șerpuiască | șerpuiau | șerpuiră | șerpuiseră | ||